O prezenţă delicată, plină de mister şi cu o voce suavă care te face să te duci în altă lume. A fost alături de noi pentru câteva momente Alexandrina Hristov şi am reuşit să aflăm de la ea nişte răspunsuri pe care sunt sigură că abia aşteptaţi să le citiţi.
1.Trăieşti într-o lume artistică, plină de muzică şi culoare, îţi place să porţi accesorii handmade?
Pentru mine e o mare fericire să merg pe la târguri handmade, să mă bucur de multitudinea de culori şi forme care transmit energia, căldura artiştilor, expresia lor. Acasă am o mică colecţie de accesorii, atât ale designerilor români, cât şi străini.
2.Ce părere ai despre autorii acestor accesorii?
Am o părere bună. Există mulţi artişti români talentaţi pe care i-am cunoscut.
3. Ţi-ar plăcea să-ţi creezi chiar tu accesoriile pe care să le porţi în concerte?
Din copilărie îmi tot confecţionez tot felul de accesorii mai mult sau mai puţin purtabile. Unele le port la concerte, altele în viaţa de zi cu zi. Momentele de creaţie sunt foarte preţioase, rămân eu cu mine şi am posibilitatea să mă gândesc la cursul vieţii, să visez.
4. Crezi că românii ar putea să trăiască cu mai puţin kitsch?
Kitschul este un curent inevitabil. Câteodată, o doză mică de kitch e chiar simpatică. Am citit undeva că şi opera lui Alfons Mucha era considerată una kitschistă de către contemporanii săi.
5. Ai vreun articol handmade din garderoba ta preferat?
Un colier din mărgele şi scoici de la o bună prietenă de-a mea.
6. Ai vreun magazin handmade preferat?
Sunt mai multe.
7. Ce ai alege dintre un ceas de aur cu cristale swarovsky şi o broşă handmade din dantelă realizată manual?
Aş alege un accesoriu pentru cap, care consider că este o completare importantă şi perfectă pentru spiritul fiecăruia