Atelierul se întoarce în Bucureşti!
Duminică, 24 octombrie, vă aşteptăm de la ora 16:00 în Verde Cafe (str. Domniţa Ruxandra, nr. 15) să lansăm împreună Atelierul numărul 5 – Vintage/Retro
După câteva luni agitate în care am vizitat Fabrica de Pensule din Cluj, terasa D’arc de pe malul Begăi şi ceainăria Ceai etc din Braşov, ne întoarcem acasă pentru trei evenimente cu totul speciale. Luna octombrie o încheiem în Verde Cafe printr-un eveniment retro/vintage cu atmosferă carnavalieră. Vom avea vată de zahăr, un muzicant la muzicuţă şi vom desena caricaturile vizitatorilor.
Adela Talpeş ne va învăţa secretele plantelor presate, iar Serebe a pregătit nişte păpuşele speciale, cadouri pentru vizitatoarele noastre.
Invitat special: revista Art Clue
Ţinuta vintage nu este obligatorie, dar dacă simţiţi că vreti să fiţi Vintage vă aşteptăm în outfit retro cu ruj roşu, cercei cu clips şi eyeliner.
Revista Atelierul a apărut din nevoia de a promova tot ceea ce înseamnă handmade de calitate, de a aduna la un loc lucruri handmade născocite de minţi creative şi mâini pricepute, prin intemediul vitrinelor de prezentare virtuale, analizelor de trend şi interviurilor cu artiştii handmade pe care îi admiră.
Ne-am propus să susţinem şi să răspândim tot ceea ce înseamnă stil de viaţă sănătos, ecologic, reciclare, de aceea vei găsi un spaţiu consistent pe site-ul nostru dedicat acestor subiecte.
De asemenea, încercăm să oferim o viziune practică asupra a ceea ce înseamnă marketing pentru produsele handmade, prin articolele “la obiect” cu sfaturi pentru tot felul de probleme de care micii artizani se lovesc când încearcă să îşi promoveze creaţiile.
Toate aceastea şi multe altele, pot fi găsite pe site-ul revistei Atelierul: http://www.revista-atelierul.ro/